Vești bune pentru femeile însărcinate, dar și pentru cei care au copii cu vârstă mai mică de 5 anișori. Deputații PNL au depus un proiect inedit de lege.
Deputaţii PNL Mara Calista, Alin Ignat şi Florin Alexe vor depune două proiecte de lege, pentru a completa pachetul de măsuri pentru creşterea natalităţii în România, prin care vor veni în sprijinul proaspetelor mămici, precum şi a părinţilor şi/sau a persoanelor însoţite de copii cu vârsta de sub 5 ani de zile.
Cele două proiecte de lege abordează două paliere: cel financiar, pentru a încuraja natalitatea, prin ajustarea indemnizaţiei de creştere a copilului; şi cel care are legătură cu calitatea vieţii părinţilor şi a cultivării respectului prin impunerea unor reguli care prevăd acordarea de prioritate femeilor gravide şi/sau părinţilor care sunt însoţiţi de copii sub 5 ani de zile.
Primul proiect de lege care va fi depus în viitorul apropiat se referă la: creşterea limitei minime şi maxime a indemnizaţiei de creştere a copilului, respectiv:
– ICC minim se va raporta la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, cuantumul fiind de 60% din valoarea acestuia.
Legislaţia actuală raportează ICC minim la indicatorul social de referinţă (ISR), a cărui valoare este 525 lei, cuantumul actual al ICC minim fiind 2,5 x ISR (525 lei) = 1312 lei.
– ICC minim în proiectul nostru – la salariul minim actual, de 3000 lei, ICC minim devine 1800 lei (60% x 3000 lei) – creştere de aproximativ 500 lei.
– ICC maxim se va raporta tot la salariul minim brut, cuantumul fiind de 4 ori valoarea acestuia.
Legislaţia actuală prevede un cuantum stabilit aleatoriu, fără vreo fundamentare reală, de 8500 lei, cuantum care nu se actualizează niciodată.
– ICC maxim în proiectul nostru – la salariul minim actual, de 3000 lei, ICC maxim devine 12000 lei (4 x 3000 lei) – creştere de 3500 lei a plafonului.
- Adevărata miză a alegerilor din 2024! Un fost ministru spune de ce are nevoie România: Tragedia e că niciun politician nu o are pe agendă
- Ce a făcut Nicolae Ciucă după incendiul de la Colectiv! Raed Arafat a spus adevărul abia acum: Mi-a spus că nu e bine
- A venit și reacția UDMR despre rotativa guvernamentală: Noi mergem înainte!
PNL vrea acordarea de prioritate femeilor gravide
“Am modificat astfel raportarea indemnizaţiei de creştere a copilului la salariul minim, având astfel un mecanism de ajustare automat, care oferă o predictibilitate inclusiv în acest domeniu. Viitoarele mame merită să beneficieze de avantaje, mai ales că au muncit pentru asta, pentru a se putea dedica noului născut fără să aibă grija financiară pe cap”, a explicat Mara Calista.
“Este un truism să spunem că fenomenul scăderii natalităţii în România este un lucru îngrijorător, cu atât mai mult cu cât strâns legat de acest fenomen se află o serie de politici publice extrem de importante, cum ar fi sistemul salarizării, cel al acordării pensiilor, pe scurt, viitorul unei comunităţi întregi. Tinerele familii trebuie să se simtă susţinute şi încrezătoare, având siguranţa financiară de a aduce pe lume copii, dar şi certitudinea unei infrastructuri din partea statului român atunci când vorbim de creşe şi/sau grădiniţe sau chiar serviciile medicale necesare”, a declarat Alin Ignat.
Cel de-al doilea proiect de lege se referă la acordarea de prioritate femeilor gravide şi/sau părinţilor care sunt însoţiţi de copii sub 5 ani de zile în momentul în care aceştia se află la coada unei casierii sau pentru a accesa un serviciu public sau privat.
– Prioritate pentru femeile însărcinate şi persoanele care însoţesc copii cu vârsta sub 5 ani la ghişeele/casieriile instituţiilor publice.
– Prioritate pentru femeile însărcinate şi persoanele care însoţesc copii cu vârsta sub 5 ani la casieriile operatorilor economici sau crearea de casierii dedicate acestor persoane.
– Se instituie obligaţia instituţiilor publice şi a operatorilor economici de a amenaja, în spaţiile de parcare de pe lângă clădirile acestora şi în spaţiile de parcare organizate, cel puţin 4% din totalul locurilor de parcare, dar nu mai puţin de 2 locuri, ca locuri semnalizate şi rezervate femeilor însărcinate şi persoanelor care însoţesc copii cu vârsta sub 5 ani.
Persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani vor avea prioritate
“La iniţiativa celei mai cunoscute mămici din România, Mirela Retegan, fondatoare Gaşca Zurli, am lucrat la proiectul de lege privind acordarea de prioritate persoanelor însărcinate şi părinţilor la casieriile unităţilor comerciale precum şi la ghişeele instituţiilor publice. După adoptarea legii, femeile însărcinate şi/sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani vor avea prioritate la casieriile unităţilor comerciale şi ale instituţiilor publice, precum şi la serviciile oferite de acestea. De asemenea, propunem amenjarea unor locuri de parcare rezervate femeilor însărcinate şi/sau persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani”, a declarat deputatul Florin Alexe.
“Din păcate, legiferarea unor astfel de măsuri, deşi nenecesară la prima vedere, este tocmai atât de necesară dacă ne uităm la viaţa de zi cu zi, unde femeile însărcinate sunt lăsate să aştepte la cozi cu zecile de minute pentru că nu există vreun indicator care să anunţe că acestea ar avea prioritate. Acelaşi lucru este valabil şi pentru persoanele însoţite de copii cu vârsta mai mică de 5 ani de zile. Practica nu este una nemaîntâlnită, existând astfel de reglementări care funcţionează deja de ani de zile în state precum Portugalia, Franţa, Israel, Spania şi Peru”, a mai declarat Mara Calista.
