Stiri Politice

Va fi demis din funcția de președinte al PNL? Nicolae Ciucă a spus care este cea mai mare frică a lui

Va fi demis din funcția de președinte al PNL? Nicolae Ciucă a spus care este cea mai mare frică a lui

Mi-e teamă să nu mor neîmpărtăşit, dar, în rest, de ce să îmi fie teamă?, a declarat premierul Nicolae Ciucă, întrebat dacă se teme că va pierde funcţia de preşedinte al PNL când nu va mai fi premier.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni seară, la Timişoara, că rotativa guvernamentală se va desfăşura conform asumării şi fiecare ministru va fi evaluat, existând posibilitatea ca unii dintre ei să nu mai facă parte din viitorul Cabinet. Întrebat dacă îi este teamă că odată cu funcţia de premier va pierde şi funcţia de preşedinte al PNL, Ciucă a răspuns că are o singură teamă: să nu moară neîmpărtăşit.

Nicolae Ciucă a dat asigurări, luni seară, la Timişoara, că rotativa guvernamentală va avea loc.

”Este în plan a se desfăşura aşa cum ne-am asumat”, a declarat premierul.

Nicolae Ciucă: Mi-e teamă să nu mor neîmpărtăşit

Întrebat dacă îi este teamă că va pierde funcţia de preşedinte PNL, după ce va pierde funcţia de permier, Ciucă a răspuns că are o singură teamă şi anume să nu moară neîmpărtăşit.

”Mi-e teamă să nu mor neîmpărtăşit, dar, în rest, de ce să îmi fie teamă? Tocmai, e Săptămâna Mare. Credeţi că pentru cineva anume contează un scaun, o funcţie sau… nu. Contează să ne facem treaba, iar treaba trebuie făcută în aşa fel încât oamenii să simtă că muncim pentru ei”, a răspuns Ciucă.

Şeful Executivului a mai adăugat că fiecare ministru al actualului Guvern va fi evaluat.

”Fiecare ministru va fi evaluat şi îşi va regăsi sau nu poziţia în guvern”, a explicat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă există posibilitatea ca vreunul dintre miniştrii să nu se mai regăsească în viitorul Guvern, actualul premier a răspuns: ”Categoric, da”.

To Top