Stiri Politice

Se rupe coaliţia?! Şedinţă secretă la PNL. Ce le-a spus Nicolae Ciucă liberalilor

Se rupe coaliţia?! Şedinţă secretă la PNL. Ce le-a spus Nicolae Ciucă liberalilor

Se rupe coaliţia?! Şedinţă secretă la PNL. S-a aflat ce le-a spus Nicolae Ciucă liberalilor. Sunt dezvăluiri de ultimă oră din interiorul formaţiunii politice. Premierul şi şeful celor de la PNL susţine că liberalii trebuie să stea la guvernare, dar nu cu orice preţ.

Nicolae Ciucă i-a chemat la raport pe liderii filialelor județene PNL. Toţi s-au reunit, miercuri după-amiază, la Vila Lac, pentru a discuta despre probleme care s-au ivit la guvernare și felul în care imaginea liberalilor este influențată de teme precum legislația penală sau pensiile speciale, spun surse din partid, conform stiripesurse.ro.

Șeful partidului, premierul Nicolae Ciucă, le-a spus colegilor săi că PNL trebuie să rămână la guvernare pentru a preveni „derapajele” celor de la PSD. „Asigurarea stabilității politice și administrative este foarte importantă pentru perioada următoare. De aici și rolul pe care îl avem ca partid pe scena politică. România are nevoie de politică matură și de o guvernare stabilă.

Se rupe coaliţia?!

Iar șansa PNL este să joace cartea politicii echilibrate. Aș spune chiar mai mult, PNL trebuie să fie la guvernare ca o garanție împotriva oricăror derapaje, fie ele economice sau în politica externă”, le-a zis Ciucă liderilor PNL, zic sursele citate.

Liberalii consideră că trebuie respectat protocolul și rotativa la guvernare. „Este un moment bun de a ne pune în evidență calitățile pe care le avem, respectiv corectitudinea, seriozitatea, responsabilitatea”, au discutat liderii PNL.

„Cu toate acestea nu vom accepta să rămânem la guvernare cu orice preț”, s-a mai spus în ședința liberalilor, conform sursei citate.

PNL nu o duce deloc bine în toate sondajele de opinie. Liberalii se află la pragul de 20%, cu marjă de scădere. În unele sondaje de opinie liberalii par că au pierdut deja lupta cu cei de la AUR, care au urcat pe locul secund şi sunt din ce în ce mai aproape de PSD.

To Top