Stiri Politice

Să nu ajungem într-o ţopăială bugetară! Klaus Iohannis, anunțul momentului: O să am grijă

Umilinţă totală încasată de Klaus Iohannis! Cu cine a fost comparat preşedintele României

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat dacă se poate vorbi de “o ţopăială fiscală” în condiţiile în care, în ultima vreme, s-au votat mai multe beneficii în Parlament pentru unii bugetari, exemplu fiind proiectul privind salarii mai mari pentru primari, iar în acelaşi timp Guvernul vorbeşte despre reducerea cheltuielilor.

“Dacă mai continuă discuţiile cu tăieri de salarii şi alte lucruri, putem vorbi şi de o ţopăială, dar o să am grijă să nu ajungem într-o ţopăială bugetară. Una este ce s-a votat în Parlament şi, apropo, am promulgat acea lege şi este altceva ce trebuie făcut pentru a ajusta cheltuielile bugetare.

Una este una, alta este alta, una este o corectură care s-a făcut în Parlament, alta este o corectură care trebuie făcută de acolo de unde s-a greşit din capul locului, de la Finanţe. Dacă au supraevaluat bugetul, acum nu au decât să găsească metode smart pentru a readuce bugetul în limite realizabile”, a precizat preşedintele, la Constanţa.

Klaus Iohannis: Austeritatea nu este o soluţie

El a fost întrebat, de asemenea, de ce nu sunt publice cheltuielile cu deplasările făcute de Adminstraţia Prezidenţială.

“Fiindcă aşa este legea”, a răspuns şeful statului.

Klaus Iohannis a declara că atâta timp cât mai are un cuvânt de spus nu vor exista tăieri de salarii în sistemul bugetar.

El a adăugat că ideea sa şi a coaliţiei nu este “să băgăm România în vreun scenariu de austeritate”, pentru că s-a dovedit în anii 2008, 2009, 2010 că austeritatea nu este o soluţie.

“Sper să reţină bine toţi politicienii şi cvasipoliticienii: austeritatea nu este o soluţie. În consecinţă, nu vor exista tăieri de salarii. Eu nu îmi doresc ca prin dezvoltarea României şi prin atragerea de fonduri europene, românii să o ducă mai rău. Este o absurditate. Eu vreau ca românii să o ducă mai bine şi oricine în spaţiul public spune altceva este în eroare. Nu vor există tăieri de salarii, nu există un astfel de concept la nivelul meu, nici la nivelul coaliţiei. Vreau să fie înţelese aceste lucruri, mai ales acum în pragul sărbătorilor. Ultimul lucru pe care mi-l doresc acum în prag de sărbătoare – să îşi facă românii griji că li se taie salariile sau vor fi daţi afară. Nu vor fi daţi afară şi nu se taie salariile. Oricine afirmă altceva, greşeşte”, a conchis Iohannis.

To Top