Robert Negoiţă are trei dosare penale, dar s-a gândit să schimbe viceprimarul USR, a declarat președintele formațiunii, Cătălin Drulă.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni că, deşi primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, are trei dosare penale, acesta susţine schimbarea din funcţie a viceprimarului USR, Lucian Judele.
“Domnul Negoiţă cred că are trei dosare penale şi chiar DNA a fost acolo săptămâna asta. Ce s-o fi gândit? Ce a căutat în sufleţelul dumnealui? Apropo, e singurul primar care n-a dărâmat caşcarabetele lui Rădoi – un singur sector din şase – domnul Negoiţă nu le-a dărâmat. (…) Ce s-a gândit? Hai să-l dăm jos pe viceprimarul USR. Aşa că a iniţiat un proiect de hotărâre de a schimba viceprimarul USR care este acolo cu voturile cetăţenilor”, a spus Drulă, la Prima News.
El a menţionat că viceprimarul a fost susţinut de PNL, PMP şi USR. Totodată, a apreciat că un vot pentru revocarea lui Lucian Judele ar reprezenta “încă o dovadă” că partidele cu o astfel de opţiune “vor să dea Bucureştiul pe mâna unor clanuri” şi a unui tip de activitate infracţională.
- Lovitură totală pentru UDMR! Planul secret al lui Nicolae Ciucă. Ce vrea să facă premierul după ce va demisiona
- Ungurii au depăşit orice limită! Decizia care va stârni o adevărată revoltă. Ce se va întâmpla la Valea Uzului
- Acuzații uriașe pentru Lucian Bode: “Situație fără precedent în Ministerul Afacerilor Interne”
Drulă, despre Robert Negoiță: DNA-ul vine peste el în fiecare zi
“Dacă partidele astea vor vota acum alături de PSD pentru a revoca viceprimarul, este încă o dovadă că vor să dea Bucureştiul pe mâna unor clanuri şi a unui tip de activitate infracţională. Eu sper că niciunul dintre aceste partide nu se gândeşte să facă aşa ceva. Dar e de noaptea minţii. Adică DNA-ul vine peste el în fiecare zi şi soluţia lui este că trebuie schimbat viceprimarul USR”, a arătat el.
Întrebat dacă USR este pregătit să şi-l asume pe Nicuşor Dan pentru alegerile locale din 2024, Cătălin Drulă a spus: “Sunt foarte pregătit să fac orice e nevoie ca în 2024 Bucureştiul să nu ajungă pe mâna Gabrielei Firea”.
Viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele (USR), ar putea fi eliberat din funcţie, conform unui proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului Local.
Proiectul a fost iniţiat de către 13 consilieri locali PSD şi Pro Bucureşti 2020 (PB 2020). Consiliul Local are 31 de membri.
În raportul de specialitate sunt invocate prevederile art. 152 din Codul Administrativ, conform căruia eliberarea din funcţie a viceprimarului se poate face de Consiliul local, prin hotărâre adoptată, prin vot secret, cu majoritatea a două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea temeinic motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali.
