Așa cum era de așteptat, acuzațiile formulate de ANI la adresa lui Nicușor Dan au dus la un adevărat scandal politic. PSD a venit cu primele reacții după anunțul făcut de ANI.
Odată cu acuzaţiile oficiale ale Agenţiei Naţionale de Integritate la adresa lui Nicuşor Dan, USR le arată românilor că a propus numai penali în funcţii publice!
Primarul General Nicuşor Dan adaugă incompetenţei şi delăsării sale, deja probate, din nefericire pentru locuitorii Bucureştiului, şi incompatibilitatea şi conflictul de interese, constatate oficial de Agenţia Naţională de Integritate.
În orice stat european, în faţa gravităţii unor asemenea acuzaţii, ar fi existat deja până acum un gest firesc: demisia. Venit la Primăria Capitalei pe valul campaniei “Fără penali în funcţii publice”, Nicuşor Dan nu mai are vreo legitimitate de a-i reprezenta pe bucureşteni fiindcă a devenit, oficial, un penal. Acesta este apogeul unui mandat de primar în care locuitorii Capitalei au fost minţiţi, condamnaţi la frig sau au devenit victimele câinilor vagabonzi.
- Atac dur la adresa PNL! Planul clar al Opoziţiei. Au anunţat deja viitorul premier după alegerile din 2024
- Elena Udrea urlă din puşcărie! Acuzaţii fără precedent ale fostului ministru în dosarul în care a fost condamnată
- Adevărul crunt: România a ajuns să plătească pentru dobânzile la credite o sumă egală cu cea pe care o dă Educaţiei
PSD, despre Nicușor Dan: Toţi au propăvăduit onestitatea
Sesizarea, de către ANI, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei îl plasează pe dl. Nicuşor Dan în galeria altor “ilustre” nume, precum Clotilde Armand – primarul Sectorului 1, Allen Coliban – primarul Braşovului, Dominc Fritz – primarul Timişoarei, Lucian Viziteu – primarul Băcăului sau Dan Barna – fostul preşedinte al USR. Toţi au propăvăduit onestitatea şi rolul lor providenţial în reformarea clasei politice dar, în fapt, dovedesc contrariul, prin comportament abuziv şi încălcarea legii.
PSD consideră că este absolut deplorabil şi modul în care preşedintele USR, Cătălin Drulă, se descalifică acuzând ANI că lucrează la “ordin politic” şi că este “o mizerie” sesizarea pe care a făcut-o la adresa Primarului General al Capitalei. În fapt, domnul Drulă probează dimensiunea demagogiei sale. ANI era bună când lua în vizor adversarii politici ai USR, acum a devenit, brusc, instrument politic!
Când era în opoziţie, orice asemenea tip de reacţie era considerat rapid un “atac la statul de drept”. Exact asta face azi liderul USR pentru a-şi apăra colegii penali!
