Fostul premier Ludovic Orban s-a oferit “să traducă” demisia lui ciprian Ciucu din funcția de președinte al PNL București.
Ludovic Orban susţine că “PNL s-a predat şi la Bucureşti”, având în vedere demisia lui Ciprian Ciucu de la şefia organizaţiei liberale din Capitală.
“Vă traduc demisia lui Ciucu. PNL s-a predat şi la Bucureşti”, a scris Ludovic Orban, marţi seara, pe pagina sa de Facebook, opinând că acest lucru înseamnă că liberalii o vor sprijini pe Gabriela Firea pentru funcţia de primar general.
“Sunt convins că nu acelaşi lucru vor face şi votanţii liberali din Bucureşti. În ce mă priveşte, merg pe mâna lui Nicuşor Dan. Şi am convingerea că o alianţă de centru-dreapta poate să apere Bucureştiul de capturarea de către caracatiţa pesedistă”, a afirmat Orban.
- Încă un partid îl susține pe Nicușor Dan! S-a format deja un fel de alianță
- George Simion, scandal total cu Marian Oprișan: M-a amenințat prin interpuși
- Ce spune PNL despre taxa de solidaritate. Răspuns oficial pentru PSD
Ciucu și-a dat demisia din funcția de președinte al PNL București
Marţi seara, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunţat că a demisionat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PNL Bucureşti.
“Mi-am depus astăzi demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Bucureşti. Unicul motiv pentru care am luat această decizie este timpul. În acest context, Sectorul 6 are mult mai mare nevoie de mine, iar eu am nevoie de timp pentru a mă ocupa de numeroasele proiecte pe care le-am început. Unele sunt deja finalizate, aşa cum ştiţi, iar altele sunt în derulare. Pentru a le vedea devenite realitate este nevoie ca tot timpul şi energia mea să le dedic oamenilor din Sectorul 6”, a scris Ciucu pe pagina sa de Facebook.
El le-a urat succes colegilor din PNL Bucureşti, colegilor din Consiliul General şi le-a transmis că toate proiectele “pot fi duse la îndeplinire cu dedicare şi seriozitate”.
“De astăzi înainte pentru mine va fi şi mai multă administraţie, dar şi mai puţină politică”, a precizat Ciprian Ciucu.
