Stiri Politice

Nu vor ca cetățenii să-și spună părerea! Legea pe care tocmai au respins-o parlamentarii

Propunerea legislativă: Cel mult zece persoane înregistrate cu cartea de identitate la o adresă

PSD, PNL și UDMR nu vor transparență în cheltuirea banului public, conform unor informații publicate de astăzi de USR.

Mai precis, senatorii PSD-PNL-UDMR au respins, luni, o inițiativă legislativă a USR care obliga autoritățile locale să organizeze dezbateri publice privind proiectele importante, la cererea a cel puțin trei cetățeni.

USR arată că inițiativa ar fi permis cetățenilor să-și spună părerea cu privire la chestiunile importante pentru comunitatea locală, precum: bugetul local, planurile urbanistice zonale și locale, etc.

USR: Unora nu le place transparența

„Cetățenii ar trebui să aibă posibilitatea de a-și spune părerea cu privire la felul în care este condusă și administrată localitatea lor nu doar o dată la patru ani, la vot. Ei ar trebui să poată să-și spună părerea pe chestiuni punctuale, dar extrem de importante pentru ei, precum bugetul local sau planurile urbanistice, dar după câte se pare, unora nu le place transparența”, a declarat senatorul USR Andrei Postică.

Inițiativa legislativă USR a fost respinsă cu 74 de voturi pentru raportul de respingere, 32 contra raportului de respingere, iar un senator s-a abținut.

În schimb, USR solicită PNL să retragă din Parlament „legea totalitară gândită să descurajeze protestele prin sancționarea dură a celor care <tulbură liniștea> guvernanților”.

„Este inadmisibil ca un partid care a ajuns la putere în contextul protestelor masive anti-Dragnea și anti-PSD să ceară ca românii ce-și strigă în stradă nemulțumirea să fie pedepsiți la fel sau chiar mai aspru decât cei care comit infracțiuni precum ucidere din culpă, folosirea prostituției infantile, înșelăciune sau furt”, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Ionuț Moșteanu, deputat și purtător de cuvânt al USR, cere PNL să retragă din Parlament proiectul de lege semnat de Nicolae Ciucă și Lucian Bode.

To Top