Invitat la podcastul lui Adrian Artene, Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și șeful Departamentului pentru Situații de Urgențe (DSU), a vorbit despre despre o eventuală intrare în politică.
Raed Arafat a recunoscut că nu are un poet român preferat sau o poezie favorită din țara noastră, iar în ceea ce privește intrarea în politică… nici nu se pune problema.
„Am respins și am zis și o zic încontinuu… în politică, să intru in partide… nu”!, a răspuns Raed Arafat.
- Rareș Bogdan, despre guvernarea cu ”ciuma roşie:” Nu e nimic rău în asta
- PSD vrea să ia de la bogați și să dea la săraci. De ce vrea să impună taxa de solidaritate
- Acuzaţii uluitoare la adresa lui George Simion! Ce legături ar avea şeful AUR cu Serviciile Secrete
Raed Arafat: Eu zic ca sunt român. Cunosc câteva versuri din imnul național
Raed Arafat a adus în discuție faptul că i se reproșează că nu este român. A recunoscut că știe câteva versuri din imnul național al țării noastre, dar a preferat să nu le cânte în cadrul podcastului.
„Ba eu zic ca sunt român. Cunosc câteva versuri din imnul național, dar nu o să cânt acum. Nu poți să spui cuiva că nu e român, pentru că originea lui e alta, pentru că atunci în SUA ai merge și ai spune, din trei în trei oameni, poate și din doi în doi, «nu ești american». Aceasta este o gândire, îmi pare rău să o zic, retardată, și o gândire care nu înțelege în ce lume trăim”, a precizat șeful DSU.
Cine este Raed Arafat
Născut în Siria, Raed Arafat a crescut în Nablus, în nordul Cisiordaniei, iar la vârsta de 16 ani (în 1981) a emigrat în România, pentru a studia medicina.
A studiat limba română la Pitești, iar ulterior, a urmat cursurile Universității de Medicină din Târgu Mureș și s-a specializat la Târgu Mureș și Cluj în anestezie terapie intensivă.
În septembrie 1990 a început să pună bazele Serviciulului Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD) la Târgu Mureș, devenit ulterior serviciul medical național de intervenție rapidă.
Raed Arafat a fost subsecretar de stat în Ministerul Sănătății, din august 2007 până în octombrie 2012, apoi ministrul interimar al Sănătății, din octombrie până în decembrie 2012.
Din decembrie 2012 până în ianuarie 2014, a ocupat funcția de secretar de stat în ministerul Ministerul Sănătății, iar din ianuarie 2014 până în prezent este secretar de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne.
