Stiri Politice

George Simion s-a dezlănţuit! Anunţul care cutremură scena politică. Contractul cu OMV, atacat în instanţă

George Simion s-a dezlănţuit! Anunţul care cutremură scena politică. Contractul cu OMV, atacat în instanţă
George Simion, sursa foto facebook

George Simion s-a dezlănţuit! Anunţul care cutremură scena politică. Contractul cu OMV va fi atacat în instanţă de către oamenii din AUR. Mai mult, liderul formaţiunii spune că a fost formată o echipă de avocați care au sarcina de a ataca în instanță contractul de privatizare al Petrom.

George Simion a făcut anunţul în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate în Parlament. Acţiunea are legătură şi după ultima mişcare a DNA în dosarul măştilor neconforme.

“În afară de demersurile legislative, o echipă de avocaţi, condusă de Gheorghe Piperea, în colaborare cu AUR, a iniţiat mai multe procese cu privire la contractul dintre compania OMV şi statul român. Sunt mai multe clauze, considerăm noi că sunt şi motive de neconstituţionalitate în acea lege pe care le vom ataca în instanţă pe parcursul următoarelor luni”, a declarat Simion.

George Simion a mai anunţat că parlamentarii AUR au decis, în şedinţă să desemneze un grup care va cerceta contractul care va fi pus la dispoziţia acestuia între statul român şi OMV. El a cerut PSD, PNL, UDMR şi USR să se poziţioneze faţă de ideea recuperării sub o formă sau alta prin denunţarea acestei legi sau abrogarea ei, prin verificarea tuturor clauzelor contractuale care nu au fost respectate.

George Simion s-a dezlănţuit!

Simion s-a referit şi la Comisia de anchetă cu privire la achiziţiile din timpul pandemiei. Susţine că aceasta nu funcţionează. “Această comisie nu funcţionează. Cu greu am reuşit în decembrie anul trecut să votăm o conducere. Această comisie nu se va întruni nici săptămâna aceasta.

Sperăm, prin preşedintele care a fost desemnat de la PSD, în ciuda cutumei că preşedintele revine grupului parlamentar care iniţiază comisia de anchetă, ca lucrările acestei comisii să demareze, să vedem contracte, să vedem concret în faţa parlamentarilor persoanele responsabile de achiziţii. Aţi văzut arestarea lui Victor Piţurcă şi a şefului de la Romarm, e poate a mia parte din jaful care s-a întâmplat în timpul pandemiei. Sub pretextul restricţiilor, sub pretextul stării de urgenţă şi a stărilor de alertă repetate s-a produs de fapt un atentat la siguranţa economică a României, a fost devalizat bugetul, ne-am împrumutat cu sume record pentru a acoperi aceste achiziţii”, a afirmat liderul AUR.

To Top