Înainte de ședința care are loc la Palatul Parlamentului, Nicolae Ciucă și conducerea partidului au avut, miercuri, o întâlnire informală cu liderii din teritoriu.
Potrivit unor surse participante la discuții, mai mulți lideri importanți, printre care Vasile Blaga, Ilie Bolojan sau Emil Boc și-au exprimat nemulțumirea în legătură cu situația din partid. „Am ajuns ospătarii PSD”, le-ar fi spus Blaga colegilor, în ședința de la Vila Lac.
Cei mai vocali lideri din partid au fost Ilie Bolojan, Raluca Turcan, Vasile Blaga, Emil Boc sau Gheorghe Falcă, spun surse participante la ședință. „Pe Bolojan și Blaga nu i-am văzut atât de vocali nicioadată, Boc a fost mai echilibrat. Și Falcă l-a atacat pe Ciucă, dar mai puțin decât restul”, au declarat sursele citate pentru Digi24.
- Fiecare familie din România are în spate o datorie de 24.000 de euro! Păun: Noi producem datorie
- George Simion şochează din nou! Afirmaţii uluitoare la adresa Ucrainei în plin război
- Un parlamentar PNL vrea concedierea roboților din call center: “Este o situație inadmisibilă la care s-a ajuns!”
Turcan: Avem un comportament de partid îngenunchiat
Blaga le-ar fi reproșat colegilor miniștri că sunt necunoscuți. „Mai cunoscuți sunt stâlpii decât unii dintre miniștrii noștri”, a reproșat Blaga. „Am ajuns ospătarii PSD”, a spus europarlamentarul, cu trimitere la situația din coaliția de guvernare.
Ilie Bolojan a cerut ca PNL să propună reforme în domenii cheie „cu amprentă liberală” și să arate oamenilor că există cu adevărat la guvernare, în timp ce Raluca Turcan a criticat comunicarea pe subiectul pragului pentru abuzul în serviciu. „Puțini membri din conducerea PNL au încredere că noi avem capacitatea de a lua decizii corecte”, ar fi spus Turcan, care a mai spus că PSD „se comportă neloial” și că după rotativă, „nici măcar impresia de forța nu o să o mai putem da, caci nu vom mai avea premier”.
„Avem un comportament de partid îngenunchiat, timorat, incapabil de a ne urma propriile priorități”, le-ar mai fi spus Turcan colegilor. În ședința de la Vila Lac s-a discutat și despre rotația guvernamentală, liberalii fiind de părere că trebuie respectat protocolul Coaliției. Nicolae Ciucă le-a spus colegilor că PNL trebuie să asigure stabilitatea politică și administrativă, însă „nu vom accepta să rămânem la guvernare cu orice preț”.
