Stiri Politice

Declarația care prevestește un dezastru iminent! Politicienii au anunțat ce urmează să se întâmple

Start la pomenile electorale! Românii care primesc deja 3.000 de lei de la stat

Declarațiile coaliției privind pensiile speciale și PNRR prevestesc un dezastru, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui.

PSD și PNL au de ales între a-și servi în continuare grupurile de interese speciale sau de a accesa bani europeni pentru România, declară vicepreședintele USR Claudiu Năsui, în contextul discuțiilor privind eliminarea pensiilor speciale, jalon din PNRR.

„În primul rând, (România – n.r.) riscă să piardă miliarde, nu doar sute de milioane și faptul că un ministru din actualul Guvern, reprezentant al actualei coaliții ajunge să spună lucrul acesta este foarte grav și prevestește un dezastru care este iminent.

Claudiu Năsui: Să desființăm acest sistem rușinos de pensii

Practic, domnul Marcel Ciolacu, care de fapt controlează toate lucrurile, are de ales între banii europeni și desființarea acestor pensii speciale. Ce ar trebui făcut este foarte simplu, să respectăm jalonul, angajamentul pe care l-am luat în fața Comisiei Europene și să desființăm acest sistem rușinos de pensii, paralel, special, accesibil numai pentru unele categorii”, spune la RFI Claudiu Năsui.

În opinia vicepreședintelui USR, „clientela politică majoră, care beneficiază de aceste pensii speciale este cea a PSD-PNL”.

„Ei au de ales acum practic între a-și servi în continuare grupurile de interese speciale, cărora le-au dat tot felul de privilegii, din care fac și ei parte sau de a accesa bani europeni și a face o reformă bună pentru România”, încheie Năsui.

România riscă să piardă fonduri europene de sute de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dacă ratează îndeplinirea jalonului privind reformarea pensiilor speciale și respectarea principiului contributivității, a declarat, marți, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș (PNL).

„În situaţia în care noi nu ajungem la o soluţie cu Comisia Europeană, există mecanismul plăţilor parţiale şi aici sigur ne poate costa usturător, sume de ordinul sutelor de milioane de euro dacă nu ajungem la validarea acestui jalon în relaţia cu Comisia Europeană.

Pot să vă confirm conţinutul jalonului 215 din PNRR pe care îl ştiu pe de rost şi care spune două lucruri esenţiale pentru pensiile speciale. Prima condiţie de sustenabilitate, adică să generăm prin proiectul de lege privind pensiile speciale cheltuieli pe care le putem susţine pe termen lung din bugetul de stat. Deci discutăm nu de o cheltuială de pe o zi pe alta. Cea de-a doua condiţie este cea legată de contributivitate” – a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, la Digi 24.

To Top