Aș vota cu două mâini o inițiativă PSD care să aducă bani europeni în România, a declarat fostul premier Dacian Cioloș, într-o postare surprinzătoare pe contul său de Facebook.
Aș susține fără restricție la nivel european orice propunere din partea PSD prin care România și-ar îmbunătăți rata de absorbție sau capacitatea de cheltuire a banilor europeni. Cum credeți că arătăm în ochii celorlalte state europene și ai funcționarilor din instituțiile europene când noi ne sabotăm unii pe alții la fiecare schimbare de guvern? Prost, vă spun eu și știu exact ce zic.
Principala preocupare a PSD a fost să critice PNRR-ul lui Ghinea, ca nu cumva să își atribuie altcineva vreun merit. Gândire provinciala de primar mărunt care își pune numele pe stâlpi și băncuțe ca să nu uite alegătorul cât de “darnic” e politicianul.
- Rareş Bogdan s-a dezlănţuit! I-a distrus pe aceşti români în direct: “Plini de ei şi aroganţi”
- Marius Budăi, ministrul PSD al pensiilor speciale, “fuge” de Parlament. USR a cerut reprogramarea moţiunii
- Ultima în clasamentul democraţiilor europene! România a ajuns în cea mai ruşinoasă poziţie posibilă din Uniunea Europeană
Suntem codașii Europei nu pentru că există o cabală împotriva noastră. Suntem codașii Europei pentru că singura noastră preocupare în ultimii 20 de ani a fost să ne înjurăm între noi. La fel cum a făcut PSD în plină pandemie, când sabota eforturile guvernului de parcă era criza de sănătate a PNL-ului, nu a cetățenilor români.
Am văzut informația conform căreia a doua cerere de plată de 3,2 miliarde de euro se amână. Domnului Ciolacu vreau să îi transmit să termine cu prostiile și atacurile politice și să ia banii ăia fără nicio întârziere sau ezitare. Treaba lui nu e să îi fure electoratul lui George Simion. Treaba lui e să aducă banii în țară, a declarat Dacian Cioloș.
Dacian Cioloș nu exclude varianta candidaturii sale la prezidenţialele din 2024
Eurodeputatul Dacian Cioloş, fondatorul partidului REPER, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că nu exclude posibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale din 2024.
Conform eurodeputatului, membrii REPER vor fi cei care vor decide cine va fi candidatul noii formaţiuni politice la prezidenţialele din 2024.
“Nu exclud (candidatura la prezidenţiale -n.r). Doar că asta e o decizie pe care o să o iau şi împreună cu colegii, şi în funcţie de care va fi starea de spirit, să vedem care va fi profilul preşedintelui pe care oamenii îl vor aştepta în 2024.
Ştim foarte bine că nu am nevoie de o candidatură din asta ca să îmi crească notorietatea, să fiu vizibil. Dacă aş candida, voi lua în serios această candidatură şi voi lua în serios şi aşteptările oamenilor. O candidatură la Preşedinţie nu poate fi doar o ambiţie personală a unui politician, ci trebuie să răspundă la o nevoie, la o aşteptare”, a răspuns Cioloş la întrebarea jurnaliştilor dacă ia în calcul candidatura la Preşedinţia României.
