Stiri Politice

Ce se întâmplă, de fapt, în partidul lui Traian Băsescu. Dezvăluiri din interior despre războiul pentru şefie

Ce se întâmplă, de fapt, în partidul lui Traian Băsescu. Dezvăluiri din interior despre războiul pentru şefie
Traian Băsescu, sursa foto facebook

S-a aflat ce se întâmplă, de fapt, în partidul lui Traian Băsescu. Sunt dezvăluiri de ultimă oră din interior despre războiul pentru şefie. Cristian Diaconescu şi Eugen Tomac se bat pentru şefia partidului care a fost înfiinţat de către Traian Băsescu.

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, este acum europarlamentar. Nu se mai implică în PMP, dar a rămas preşedinte de onoare.

Acum, doi lideri ai partidului neparlamentar se bat pentru şefie. Războiul dintre Cristian Diaconescu şi Eugen Tomac a ajuns la tribunal. Tomac, protejatul lui Băsescu, ar fi pierdut un prim proces, conform fostului ministru de Externe şi al Justiţiei.

Un fost europarlamentar intervine în scandalul dintre cei doi. Cristian Preda, cel care s-a aflat în PDL, PMP sau PLUS, în prezent decanul Facultății de Științe Politice a Universității din București, a vorbit despre războiul dintre cei doi. Acesta s-a poziţionat clar într-o postare pe Facebook. Este de partea lui Eugen Tomac în scandalul din interiorul PMP.

“După ce a fost debarcat de la șefia PMP, întrucât voia să fuzioneze cu AUR, Cristian Diaconescu contestă în instanță destituirea sa din fruntea partidului. Eugen Tomac are dreptate când spune că blocarea PMP cu ajutorul tribunalelor e un cadou făcut majorității PNL-PSD-UDMR.

Într-adevăr, PMP este – precum USR, Forța Dreptei ori Reper – un partid de opoziție, chiar dacă e în acest moment extra-parlamentar”, spune Cristian Preda, într-o pastare pe facebook.

Europarlamentarul, dar şi apropiatul lui Traian Băsescu dă de pământ cu Diaconescu. Spune că este regretabil că un om care a fost ministru de Justiţie, ministru de Externe, nu înţelege noţiuni elementare de democraţie. Eurodeputatul a mai precizat că Diaconescu face un joc foarte urât în avantajul oponenţilor politici.

„Regretăm că în spaţiul public apar informaţii false precum că partidul este într-o situaţie complicată. Pentru cei care încearcă să denigreze activitatea noastră, am un singur mesaj.

Ce se întâmplă, de fapt, în partidul lui Traian Băsescu

Este regretabil că un om care a fost ministru de Justiţie, ministru de Externe nu înţelege noţiuni elementare de democraţie. În acest partid mai există vreo cinci, şase foşti miniştri, un şef de stat, nimeni nu şi-ar permite niciodată să încalce norme elementare de reprezentare democratică şi evident să pună o instituţie politică într-o situaţie atât de neplăcută”, a declarat Eugen Tomac într-o conferinţă de presă.

Tomac nu s-a oprit aici. A detaliat ce s-ar fi întâmplat în PMP. „Din păcate, constatăm că domnul Diaconescu face un joc foarte urât în avantajul oponenţilor noştri politici. Nu a înţeles un lucru elementar.

Un partid întreg, o conducere formată din 65 de oameni, reprezentaţi din întreaga ţară, a votat anul trecut în luna martie pentru excluderea domniei sale din rândurile noastre. Şi este regretabil că am ajuns în acest punct, că partidul are peste 80 de dosare pe rol, pentru a demonstra ce? Este incredibil acest asalt pe care unii îl dau asupra PMP şi asigur că avem suficientă energie şi determinare pentru a merge mai departe. Este esenţial să respectăm regulile democratice care definesc un stat de drept şi nicidecum să împiedicăm activitatea unui partid. Nu există două partide, există decât unul singur, ales democratic care îşi desfăşoară activitatea fără a intra în chestiuni care ţin de speculaţii”, a transmis Eugen Tomac.

Acesta crede că Diaconescu trebuie să se oprească din a hărţui PMP. „Am simţit nevoia să fac aceste precizări pentru că au existat diferite încercări absolut de neexplicat şi trebuie să înţeleagă şi dumnealui că a sosit un moment în care este bine să se oprească din această hărţuire a unui partid care i-a oferit şansa de a-i fi preşedinte, însă nu a putut să se ridice la acest nivel şi este regretabil că s-a ajuns în acest punct”, a precizat Tomac.

To Top