Stiri Politice

AUR: Marioneta lui Iohannis a anulat vacanța de Paște!

S-a aflat cine îi va lua locul lui Klaus Iohannis! Surpriză uriaşă înaintea alegerilor prezidenţiale. Este dezvăluirea momentului

Cuvinte grele pentru ministrul Educației din partea lui Claudiu Târziu (AUR) legat de vacanța de Paște. Acesta s-a referit la Ligia Deca prin expresia “marioneta lui Iohannis.”

În 2020, în așa – zisa pandemie, Klaus Iohannis dădea ordin ca toate bisericile să fie închise în noaptea de Înviere. “Stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”, răcnea turistul de la Cotroceni.

La vremea respectivă, AUR a fost singurul partid parlamentar care s-a opus public acestei ticăloșii la adresa creștinilor din România.

Recent, marioneta lui Iohannis, ministrul Educației Ligia Deca, a anulat vacanța de Paște în structura anului școlar 2023 – 2024. AUR a intervenit din nou, cerând îndreptarea acestei grosolănii.

A devenit limpede pentru oricine că AUR este unica formațiune politică realmente conservatoare, care pune în centrul viziunii ei credința, tradiția și morala creștină, a scris Claudiu Târziu pe contul său de Facebook.

De ce nu a dat Ligia Deca vacanță de Paște în 2024

Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat de ce nu a dat vacanță de Paști în anul școlar viitor, 2023-2024. Potrivit structurii anului școlar, vacanța de primăvară pică la mijloc între Sărbătorile Pascale ortodoxe și cele catolice. Prezentă la Sibiu, Ligia Deca a spus că vacanța a fost aleasă între cele două Sărbători Pascale din “egalitate de tratament între concesiuni”, și pentru “echilibrarea modulelor din punct de vedere pedagogic”. Edupedu.ro a scris că în 2013, 2016 și 2021 au fost situații similare când cele două sărbători au picat la mare distanță.

Ligia Deca mai aduce un argument: modulele de școală trebuie să fie echilibrate.

“Pentru anul școlar următor avem o situație deosebită. În anul respectiv avem o distanță mare între sărbătorile pascale catolice și sărbătorile pascale ortodoxe este cam o lună de zile. În logica împărțirii echilibrate a modulelor, adică să avem un număr de săptămâni comparabile, vacanța de Paște pică fix la mijloc. Da, deci există zilele libere legale pentru cele 2 sărbători, iar vacanța de primăvară pică undeva la mijloc.

Acesta a fost unul dintre motive, dar motivul principal pentru care această vacanță se află între cele 2 sărbători pascale, pe lângă egalitate de tratament între confesiuni, este și echilibrarea modulelor din punct de vedere pedagogic. Este normal ca ele să nu fie dezechilibrate din punct de vedere al numărului de săptămâni. De aceea am rămas pe această barieră”, spune ministrul.

To Top