Stiri Politice

Acuzații grave: A ieșit Rareș Bogdan cu manipularea, ca la Revoluție

Acuzații grave: A ieșit Rareș Bogdan cu manipularea, ca la Revoluție
rares bogdan. sursa: facebook

Acuzații grave pentru prim vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan. Profesorul Bogdan Glăvan spune că faptul că Rareș Bogdan dă vina pe Ministerul Finanțelor că nu plătește OMV Petrom taxa de solidaritate nu este altceva decât o manipulare.

În fapt, ministrul energiei s-a dus la Bruxelles bode și s-a întors budăi.

În mod normal, el trebuia să se ducă semneze propunerea de Regulament european cu taxa de solidaritate știind din capul locului cine va plăti taxa, cât vor fi sumele colectate și așa mai departe.

Când s-a dus să voteze regulamentul, trebuia să aibă un mandat de la Ciucă. A avut mandat? Trebuia să aibă toate informațiile de la Finanțe. Altminteri a semnat ca primarul.

Guvernul român știa încă din luna iulie că pe domeniile “țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor”, transpuse în OUG 186 prin CAEN-urile respective (CAEN: 0610 – “Extracţia ţiţeiului”, 0620 – “Extracţia gazelor naturale”, 0510 – “Extracţia huilei”, 1910 – “Fabricarea produselor de cocserie” şi 1920 – “Fabricarea produselor obţinute prin rafinarea petrolului”), OMV înregistrează doar 66% din cifra de afaceri. Încă din iulie! Încă de la raportul pe primul semestru. Statul este acționar la OMV Petrom, știe aceste informații.

Suntem intoxicați cu manipulări și aberații de toți politrucii

Așadar, nu se poate spune că OMV Petrom a făcut nu știu ce manevre DUPĂ adoptarea Regulamentului european. Nici nu se poate spune că guvernul României nu știa că OMV Petrom nu va intra sub incidența Regulamentului, adoptat în luna octombrie!

Concluzia? Suntem intoxicați cu manipulări și aberații de toți politrucii și de aparatul lor securist. În realitate, una din două:

– fie știau, așa cum trebuia, și au tăcut mâlc, iar acum se dau loviți; caz în care sunt impostori;

– fie în guvern este un haos total, nu știe Energia ce se întâmplă la Finanțe, nu știe Ciolacu ce vrea Ciucă, nu știe Câciu ce taxă votează Popescu; prostia la putere, scrie Bogdan Glăvan, pe contul său de Facebook.

To Top