Primarul comunei Soveja a anunțat toleranţă zero pentru cei ce aruncă gunoaiele la voia întâmplării. Ba, mai mult, a început o adevărată vânătoare pentru a-i prinde pe cei care aruncă gunoiul pe unde nu trebuie.
Primarul comunei Soveja, Ionuţ Filimon, anunţă toleranţă zero pentru cei care aruncă gunoiul la voia întâmplării, astfel că reprezentanţii administraţiei locale au început să caute la propriu prin gunoaie pentru a identifica făptaşii şi pentru a-i sancţiona.
“Încă de acum doi ani de zile am dat la fiecare gospodărie pubele de gunoi pentru gunoiul menajer şi avem circa 36 de puncte de selectare colectivă, dar încă ne confruntăm cu această problemă, că mai sunt persoane care aruncă gunoiul la voia întâmplării. Şi, din păcate, nu găsim doar gunoi selectiv, ci şi gunoi menajer în acele cuburi pentru colectare selectivă. În disperare de cauză, singura variantă a rămas să căutăm în gunoi la propriu şi să trimitem ‘pacheţelul’ acasă. Până la acest moment avem şase amenzi date, în valoare de circa 600 de lei. Nu am vrut să divulgăm numele persoanelor respective, dar, cu siguranţă, dacă această practică va continua, vom face publice aceste nume”, a declarat, pentru Agerpres, Ionuţ Filimon.
- USR spune că Nicolae Ciucă ne sfidează pe toți! Actuala coaliţie crede că avem o Constituţie opţională
- Scandal total la primăria Sectorului 1! Clotilde Armand: Situaţia este critică
- Gafa colosală a lui Klaus Iohannis! Preşedintele e compromis total. Dezvăluirea care îl pune la pământ
Sancțiuni gunoaie: Lucrurile încep să se schimbe
Edilul susţine că protejarea mediului înconjurător este una dintre priorităţile sale, mai ales că localitatea încearcă să îşi recapete statutul de principală destinaţie turistică a judeţului şi nu numai.
“Componenta de mediu este foarte importantă pentru noi, mai ales că ne dorim să facem aici, la Soveja, un hub turistic. Din acest motiv, încercăm să rezolvăm şi problema gunoaielor din comună. Avem un proiect în valoare de 300.000 de euro, finanţat prin PNRR, pentru achiziţia de pubele inteligente cu compactare automată. Maşina de gunoi atât pentru gunoiul selectiv, cât şi pentru gunoiul menajer trece cam o dată la două săptămâni, de aceea acest proiect este foarte util. E drept că în ultimul timp, poate şi datorită acţiunilor pe care le-am întreprins, lucrurile încep să se schimbe. Dacă până acum tot ce însemna pet îl găseam prin pârâuri, prin râuri, pe păşuni, acum s-a redus considerabil. Cred că, uşor, uşor, lucrurile vor merge într-o direcţie bună. Trebuie să înţelegem că toţi suntem responsabili pentru mediul în care trăim şi să ne asumăm acest lucru”, a spus Filimon.
Potrivit edilului, mai bine de 60% din reciclabilele care erau aruncate altădată împreună cu gunoiul menajer sunt acum colectate selectiv şi predate firmelor specializate în vederea reciclării.
