Decizii politice

PSD anunță sume impresionante pentru ajutorarea familiilor din România: Ne-am ţinut de cuvânt

Să nu ne lăsăm păcăliți! Senator PNL: Suprataxarea marilor companii va avea efecte contrare

Copiii, tinerii şi familiile reprezintă o prioritate pentru PSD, conform unei declarații făcute de deputatul Alin Chirilă.

“Aşa cum ne-am asumat, o dată cu intrarea la guvernare că vom face acest pas doar dacă celelalte partide din Coaliţie vor susţine măsurile noastre sociale pentru creşterea nivelului de trai al persoanelor vulnerabile, ne-am ţinut de cuvânt şi am iniţiat, votat şi implementat programele pentru stimularea natalităţii, susţinerea tinerilor şi familiilor cu copii. E vorba de “Programul social de interes naţional pentru creşterea natalităţii”, de “Family Start” şi “Student Invest”, a subliniat deputatul PSD Alin Chirilă.

Toate măsurile fac parte din Programul “Sprijin pentru România”, cu o componentă socială în valoare de 1 miliard de euro, care se adresează familiilor cu venituri mici, cu cel puţin 2 copii sau monoparentale, acordarea de stimulente suplimentare pentru elevii cu burse sociale, în perioada şcolară pentru rechizite, haine şi alimente.

Ministerul Familiei a decis, la începutul acestui an, prelungirea celor două măsuri de spijin pentru tineri prin extinderea categoriilor de persoane eligibile, vârsta acestora, sumele acordate şi destinaţia utilizării banilor. La programul “Family Start” au fost introduse familiile monoparentale, asistenţii maternali care au copii în plasament.

La programul “Family Start” au fost introduse familiile monoparentale

În ceea ce priveşte programul “Student Invest” vor intra şi medici rezidenţi, masteranzii şi doctoranzii. Din acest motiv vârsta eligibilă creşte la 45 de ani. Totodată, e vorba şi de creşterea sumelor care pot fi accesate.

La “Student Invest” sumele care pot fi accesate se majorează de la 50.000 de lei la 75.000 de lei, iar la “Family Start” de la 75.000 de lei la 150.000 de lei. Cu privire la categoriile noi de cheltuieli eligibile, acestea includ acum şi dotarea unei locuinţe cu panouri fotovoltaice, renovarea locuinţei, achiziţia unei maşini second-hand, orice tip de autoturism, nu doar cele cu 7 locuri destinate familiilor cu mulţi copii, electrocasnice noi.

De asemenea, a pornit de la finalul anului trecut “Programul pentru stimularea şi creşterea natalităţii” prin distribuirea voucherelor în valoare de până la 15.000 de lei pentru realizarea tratamentelor şi procedurilor de fertilizare la femeile care doresc să aibă copiii şi nu pot pe cale naturală.

“Scăderea natalităţii a devenit deja o problemă serioasă pentru România, iar programul Ministerului Familiei, iniţiat de ministrul social-democrat Gabriela Firea, reprezintă o măsură importantă pentru combaterea acestui fenomen.

Totodată, sprijinul acordat de Ministerul Familiei reprezintă o şansă extraordinară pentru cuplurile care se luptă cu infertilitatea, dar nu au veniturile necesare pentru tratamentul medical. PSD se ţine de cuvânt şi pune în practică toate programele şi măsurile de susţinere a copiilor, tinerilor şi familiilor aşa cum s-a angajat în urmă cu 14 luni în această guvernare. Atât pentru mine, cât şi pentru toţi colegii mei social-democraţi, stimularea natalităţii, sprijinirea familiilor la început de drum şi a tinerilor reprezintă o prioritate la nivel naţional şi local”, a subliniat deputatul social-democrat.

To Top