Alina Gorghiu a declarat că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale pentru că aceştia au contribuit activ la societatea românească şi şi-au plătit taxele.
“Nu se pune problema integrării la pensii speciale, ci vorbim de categoria pensiilor ocupaţionale.
Ne-am spus punctul de vedere de foarte mult timp încoace, iar dacă există observaţii din partea Băncii Mondiale, din partea oricărei alte instituţii, sunt convinsă că comisiile de resort vor ţine cont de aceste observaţii”, a spus Gorghiu la Senat.
Gorghiu a respins ipoteza USR potrivit căreia proiectul legii pensiilor de serviciu aflat în dezbaterea Parlamentului ar avea vicii de constituţionalitate.
- Cresc pensiile de la 1 februarie! Românii care vor primi mai mulţi bani. Anunţul venit de la Ministerul Muncii
- România nu are preşedinte! Un europarlamentar îl face praf pe Klaus Iohannis
- Concurs de idei tâmpite între socialiștii de la PSD și AUR! Florin Cîțu: Avem în aceste zile dovada
Pensii speciale: Cred că domnul ministru Budăi a înţeles foarte bine
“Nu e nicio problemă ca printr-un proiect de lege să modifici mai multe prevederi din alte legi. Acesta nu e un aspect de neconstituţionalitate. Pe fond, probabil că se vor ridica discuţii, ceea ce e firesc. Proiectul suscită dezbaterii aprinse pentru că nimeni nu doreşte să îşi piardă drepturile.
Din ceea ce am înţeles de la Guvern, înainte de elaborarea acestei legislaţii – şi nu s-au dat puţini bani pe studii la Ministerul Muncii pentru a elabora această legislaţie – s-au făcut discuţii, s-au făcut consultări cu toţi cei care sunt afectaţi.
Din punctul meu de vedere, acest proiect trebuie să să îşi demonstreze viabilitatea în Parlament şi apoi în faţa Curţii Constituţionale. Cred că domnul ministru Budăi a înţeles foarte bine care sunt solicitările Comisiei Europene, care este practica Curţii Constituţionale atunci când a elaborat proiectul de lege”, a adăugat Gorghiu.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat, luni, că Guvernul aşteaptă raportul Băncii Mondiale cu privire la proiectul de lege referitor la pensiile speciale care se află în dezbatere în Parlament.
“Este în cererea de plată numărul 3 (legea privind pensiile speciale). Astăzi şi mâine, din câte ne-a informat ministrul Muncii, Marius Budăi, va avea loc o discuţie cu Banca Mondială atât la Ministerul Muncii, cât şi la Guvern.
Va fi o discuţie şi cu premierul referitoare probabil la forma finală a raportului pe care Banca Mondială trebuie să îl prezinte. În măsura în care vom avea informatii despre acest raport final vom şti să spunem exact şi termenele care urmează”, a afirmat Oprea, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD.
