Fostul om de afaceri și patron de presă Sorin Ovidiu Vîntu a expus o ipoteză incendiară asupra alegerilor prezidențiale din 2024.
Sorin Ovidiu Vîntu susține că alegerile prezidențiale din anul 2024 vor fi extrem de încinse, dar de susținerea americanilor se bucură doi oameni: Mircea Geoană și Laura Codruța Kovesi. Vîntu arată că Mircea Geoană ar avea mari probleme de sănătate, dar dacă și le rezolvă, atunci va fi candidatul cu cele mai mari șanse să devină următorul președinte al României.
„Bătălia mare se dă între Mircea Geoană şi Laura Kovesi, ambii susţinuţi de diverse aripi, de diverse forţe oculte din statul american. Domnul Mircea Geaonă, din nefericire, are un osteosarcom, un cancer la cot, la oase. Medicina americană poate că îl poate salva, îl poate ţine în viaţă. Şi atunci poate are şanse să ajungă preşedinte.
Dacă nu, Codruţa Kovesi, o catastrofă pentru România. Femeia asta a servit interese străine, a distrus orice centru de putere din România, politic, economic, administrativ, la ordinul şefilor ei de afară, din America.
Aşa a şi fost pusă procuror general, de altfel, că doar nu am pus-o eu. Sau a fost ea cu pieptul dezgolit, cum spunea un dobitoc, un fost ziarist, s-a dus ea cu pieptul dezgolit, cu sabia-n mână, s-a zbătut şi a luat funcţia. E, pe dracu. A fost pusă acolo. Deci are mari şanse să fie preşedinte, dacă domnul Mircea Geoană nu se însănătoşeşte.
- Marius Budăi iese la rampă! Cum se apără în scandalul momentului şi de ce nu vrea să-şi dea demisia
- Nicolae Ciucă a recunoscut: Ucraina a dragat mai mult decât s-a agreat pe Bârstroe
- Elena Udrea e terminată! Un fost apropiat vine cu amănunte şocante după condamnare
Vîntu, despre Mircea Geoană: Nu este un bun om politic
Dacă domnul Geoană va candida şi va câştiga, România va avea de câştigat, pentru că domnul Geoană este un om extrem de inteligent, extrem de deschis la creier. Asta în particular, dar ca om politic eu nu am crezut niciodată că are vreo şansă. Nu este un bun om politic. Putea să câştige alegerile când a candidat, dar le-a pierdut pentru că a făcut o vizită. În Rusia. Vizită pe care nu a anunţat-o şefilor lui din America.
Asta e motivul pentru care a pierdut atunci alegerile, şi americanii au susţinut, dându-i glonţul de argint lui Băsescu. Nu vizita la mine l-a distrus pe Mircea Geoană, ci tâmpenia colosală pe care a făcut-o, să se ducă la ruşi, la Moscova, împins de un cretin de aici din ţară.”, a spus Sorin Ovidiu Vîntu.
