Alegeri Parlamentare 2024

Sondaj intern al PNL! Ce procente mai au, de fapt, liberalii (SURSE)

Dezvăluiri incredibile din interiorul PNL! Un deputat a acceptat să rupă tăcerea: Multor colegi le e frică să vorbească

Sondaj intern al PNL. Liberalii s-au reunit, joi, în ședința BPN, ca să poarte discuții cu privire la rotativa guvernamentală și negocierile cu social-democrații, dar și despre probleme interne.

Potrivit sondajului prezentat, liberalii au 21%, în timp ce PSD scade sub 30%. AUR și USR câștigă procente. PSD – 29% PNL – 21% AUR – 17% USR – 12%

Nicolae Ciucă și conducerea partidului au avut, miercuri, o întâlnire informală cu liderii din teritoriu. Potrivit unor surse care au participat la discuții, mai mulți lideri de partid, printre care se numără Ilie Bolojan, Vasile Blaga, Emil Boc, și-au exprimat nemulțumirea legată de situația din partid. „Am ajuns ospătarii PSD”, le-ar fi spus Blaga colegilor, în ședința de la Vila Lac.

PNL este stabilizat în jurul a 20 la sută

„Avem un public care dorește stabilitate, un public care așteaptă măsuri liberale, în Sănătate, Educație și Agricultură. Primarii din mediul rural sunt motorul partidului și va trebui să îi sprijinim. Trebuie să avem politici țintite pentru publicul cu studii superioare din marile orașe. PNL este stabilizat în jurul a 20 la sută, dar are potențial de creștere”, le-a spus Dan Motreanu colegilor, potrivit surselor citate.

Un sondaj de uz intern al liberalilor arăta, în luna martie că 29% dintre alegători vor vota cu PSD, 21% cu AUR și 20% cu PNL.

Sondajul a fost efectuat la comanda PNL și a intrat în posesia Newsweek. Cea mai importantă concluzie a sondajului este faptul că AUR a devenit al doilea partid, reușind să-i întreacă pe liberali.

Ierarhia partidelor este completată de USR- 12%, UDMR- 4%, PMP- 3%, Pro România- 3%, REPER- 2%, SOS (Șoșoacă)- 2%, Forța Dreptei- 1%, APP- 1%, Altul – 3%.

În ceea ce privește încrederea în partide, PSD este pe primul loc, cu 31%, AUR- 25%, PNL- 22%, USR- 14%, REPER- 11%.

Sondajul de opinie a fost realizat în perioada 19 februarie – 3 martie 2023, prin metoda CATI (interviuri telefonice asistate de computer), pe ub eșantion de 1.100 de persoane și o marjă de eroare de +/- 3%.

To Top