Reacția Internelor, după suspiciunile de fraudă la alegeri: ‘Angajații MAI nu au dreptul să manevreze fizic buletinele de vot, să numere voturi’

fraudă

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a explicat marți, într-un comunicat de presă, ce sunt obligați să facă angajații Internelor în procesul alegerilor, precum și ce interdicții au, după ce o serie de candidați au ridicat în mai multe locuri din țară suspiciuni și acuzații de fraudă la vot.

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale de ordine publică, respectiv Poliția și Jandarmeria, are, potrivit legii, doar atribuții de pază a locațiilor: săli, birouri etc., sigilate, în care sunt depozitate buletinele de vot de către cei care au atribuții legale în acest sens. De asemenea, structurile MAI au obligația de a asigura protecția buletinelor de vot pe timpul transportului acestora, dar, acest transport NU se realizează cu mijloacele MAI, potrivit legii”, spune șeful Internelor.

„Angajații MAI nu au nici atribuția, nici dreptul să manevreze fizic buletinele de vot, să numere voturi sau saci, sau să inventarieze materialele electorale. Ministerul Afacerilor Interne a desfășurat și desfășoară misiuni în contextul scrutinului electoral cu imparțialitate și respectând legea. Problemele de organizare apărute în proces sunt exclusiv în competența altor autorități, structurile MAI neavând pârghii legale pentru a interveni cu scopul soluționării acestora”, a adăugat ministrul.

EkoNews.ro

Articol preluat de pe:

Articole Recente